Interviu Susana Laszlo - Profit.ro

Interviu publicat pe www.profit.ro în data de 25.02.2020

Interviul complet poate fi citit  AICI


Compania clujeană COSMETIC PLANT, unul dintre cei mai importanți jucători români pe piața locală a cosmeticelor, mizează pe repoziționarea mărcii și extinderea pe un segment superior de preț, odată cu lansarea, în noiembrie anul trecut, a gamei Face Care. În acest sens, compania a investit anul trecut circa 100.000 de euro, afirmă Susana Laszlo, director general și acționar COSMETIC PLANT.


"Anul 2019 a însemnat pentru COSMETIC PLANT anul repoziționării pe piață. Am demarat acest proces de transformare pe baza recunoașterii internaționale din ultimii ani. Prin toate aceste transformări, țintim să creștem în cateogria superioară Face Care, segment spre premium, în care nu am fost prezenți până acum. La nivel de investiții, cea mai importantă a fost realizarea celor două cercetări de piață ample, calitative și cantitative, redesign logo corporate și packaging, precum și ambalajele din sticlă dedicate exclusiv gamei noi Face Care. Suma investită - exceptând bugetul de comunicare - este de aproximativ 100,000 euro", spune Susana Laszlo.

Interviul complet poate fi citit  AICI