COSMETIC PLANT donează 2,5 tone de Cremă reparatoare pentru mâini personalului medical care lucrează în spitale din întreaga țară. Astfel, compania clujană se alătură efortului pe care mediul de business îl face pentru a-i sprijini pe cei care luptă în prima linie cu noul corona virus.

”Am simțit în aceste ultime săptămâni foarte puternic gândul că trebuie convertită starea asta de încordare și suspiciune într-una de încredere și de încredințare. Ne încredem și ne încredințăm medicilor noștri și întregului personal medical. Prin gestul nostru, dorim să îi asigurăm că nu sunt singuri și încercăm – pe măsura posiblităților noastre – să avem puțin grijă de ei, la fel cum și ei au grijă de noi toți.” Dr. Susana László, director general și acționar COSMETIC PLANT.

Primele donații s-au făcut către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și alte spitale din Cluj, iar următoarele livrări vor ajunge pe parcursul acestei săptămâni la alte 34 spitale din 19 județe ale țării, în care se tratează pacienți COVID-19.

 

# # #

 

Despre COSMETIC PLANT

Cu o tradiție de aproape 30 de ani, COSMETIC PLANT este unul dintre cei mai importanți producători de cosmetice din România. Firma a fost înființată în 1991 la Cluj-Napoca de către farmacista Ileana Mester și este condusă în momentul de față de căte fiica dânsei, Dr. Susana László.

Credem în puterea plantelor și în amplificarea potențialului acestora prin cercetare de laborator, prin știință, prin inovare. Dar la fel de mult credem în compasiune și solidaritate, în ajutorarea celor care au nevoie de încurajare în momentele grele prin care trec.