Viața după cancer de sân: „Cât timp sunt in viață, totul este posibil.”

Când ne aflăm față în față cu ”marele C” - un diagnostic adesea înfricoșător, este important să știm că o atitudine pozitivă, încrezătoare și optimistă, poate să facă diferența între ”invins” și ”învingător”. 

Este și cazul Anamariei Bordea, care deși a fost diagnosticată cu cancer de sân în urmă cu 5 ani, nu a permis acestei maladii să o doboare. Cu sprijinul celor dragi, grija față de propria persoană și sănătate în prim plan, împreună cu o echipă de medici dedicați și tratament realizat din timp, Anamaria a reușit să iasă învingătoare în această luptă. 

Mai multe despre experința ei și sfaturile pe care le are pentru femeile care se confruntă cu această problemă, veți găsi în interviul de mai jos, realizat cu sprijinul Fundației Renașterea.

Anamaria Bordea – pacientă diagnosticată cu cancer de sân 

 Anamaria Bordea

1.       Când ați fost diagnosticată cu cancer de sân și în ce stadiu era la acel moment?

 

Începutul acestei experiențe a fost în anul 2013 când, în urma unei autoexaminări am simțit un nodul la unul din sâni care apoi s-a dovedit a fi neoplasm mamar triplu negativ. Din fericire stadiul în care l-am descoperit a fost unul incipient pentru că am avut norocul să nu fie situat în profunzime ci la suprafață, aproape de piele.

 

2.       Care a fost prima dvs reacție în urma aflării diagnosticului?

 

Prima reacție a mea și a celor apropiați a fost de negare. Nu ințelegeam și refuzam să cred că trăiesc o astfel de întâmplare. O lună de zile am plâns, mi-a fost teamă, am înfruntat demoni despre care nu știusem că există și am epuizat mental toate scenariile dramatice care ar fi putut urma, iar la capătul acestei luni am decis că vreau să trăiesc și am început să lupt.

 

3.       Cum ați înfruntat provocările tratamentului, a reacțiilor adverse la acesta sau chiar al gândului cel mai sumbru- posibil deces?

 

Am permis acestei întâmplări să îmi schimbe viața doar în bine. Nu am mărturisit multor persoane diagnosticul (din respectul de a nu le împovăra viața și dorind să mă protejez în fața întrebărilor, privirilor miloase, gesturilor multe pe care le-aș fi înțeles – fiind din drag de la cei dragi-, însă m-ar fi obosit peste măsură să trăiesc doar povestind în continuu despre același lucru).

Cei care au știut (familia mea minunată și prietenii mei, la fel de minunați) m-au ajutat în cel mai potrivit mod pentru mine: au avut încredere în mine și m-au susținut din umbră mai mult. Știam că sunt acolo și că dacă mă clatin mă vor susține, însă mi-au lasat demnitatea și spațiul de a lupta cum simt eu să o fac.

Am mers la serviciu pe toată perioada tratamentului și mi-am dus viața în linii generale ca și cum nimic nu ar fi fost schimbat. Ce s-a schimbat a fost că în loc să mă întreb “de ce eu?” am început să mă întreb “cum rezolv această situație?” și am căutat răspunsuri în alimentație, religie, medicină. Am citit multe cărți pe tema vindecării si am încercat sa înțeleg ce se petrece în organismul meu și cum pot ajuta eu pe lângă tratamentele oncologice să fiu bine și să depășesc cu brio această perioadă. Am parcurs multe istorii ale celor care au depășit acest impas incercând să aflu cum au reușit.

În timpul chimioterapiei am fost norocoasă pentru că nu am avut stări de rău așa cum am auzit că au trăit alte paciente.  Ori poate am avut, dar nu m-am potrivit eu foarte mult… Cât timp mă bucuram de încă o zi, totul era perfect și mai aveam posibilitatea de a face ceva. Cât timp sunt in viață, totul este posibil.

Mă uitam la comedii des și râdeam cât de mult puteam, transformând întâmplări aparent banale în sursă de amuzament.

Cât despre final, m-a alinat și motivat gândul că dacă era să se termine, atunci ar fi fost în alt mod și nu aș mai fi avut șansa de a lupta, de a învinge și depăși această etapă.

 

4.       Care au fost cele mai importante lucruri pe care le-au spus/făcut cei apropiați dvs, care v-au ajutat și motivat cel mai mult să treceți prin întregul proces?

 

Primul declic a fost momentul în care un prieten drag mi-a spus că în medicină și în viață în general, nimic nu e definitiv. Atunci mi-am dat seama că diagnosticul putea fi un început și nu un final.

Un alt aspect care m-a ajutat a fost gândul că nu lupt doar pentru mine ci și pentru cei dragi.  Faptul că au crezut în mine, că îi știam aproape, că m-au ajutat exact cu ce și când aveam nevoie a contat mult. Faptul că am avut încredere în medici care nu m-au dezamăgit iarăși a contat.

Și a mai contat faptul că în timpul chimioterapiei, la IOB am observat mult pacientele și am înțeles că existau paciente care luptau și paciente care cedaseră lupta. Diferențele erau, din păcate,  vizibile (aspect, comportament, discurs și parcurs al bolii), iar eu voiam să rămân printre primele, printre învingătoare.

 

5.       În ce fel v-a schimbat viața această experiență, acum că ați depășit-o?

 

Această experiență m-a adus mai aproape de mine, de cei dragi, m-a făcut să conștientizez și să mă focusez pe ce e mai important în viața mea, m-a făcut să nu mai amân lucruri, să nu mai ratez ocazii, să trăiesc în prezent, să mă bucur de viață și să prețuiesc fiecare clipă, începând fiecare zi ca și cum ar fi prima din existența mea (plină de entuziasm, curiozitate și cu o mulțime de planuri) și terminând-o ca și cum ar fi ultima (fără regrete).

 

6.       Care sunt cele mai importante lucruri pe care ați vrea să le transmiteți femeilor de pretutindeni? Dar femeilor care tocmai au fost diagnosticate cu, cancer de sân?

 

Le-aș transmite tuturor femeilor rugămintea să prețuiască viața și, dacă nu pentru ele, măcar de dragul celor pe care îi iubesc să se îngrijească, să prevină orice afecțiune monitorizând periodic starea de sănătate.

Iar pacientelor oncologice le-aș transmite să aibă credință și încredere, în orice cred ele că le aduce bine. Să se bucure de tot ce le înconjoară, să nu cedeze lupta, să plangă doar de fericire, să se alimenteze corect, să gândească eficient, să se odihnească suficient și să transforme orice experiență în ceva benefic.

 

Mulțumim pentru timpul acordat și vă dorim multă sănătate!