Dr. Adrian Hanna  

Medic Primar Chirurgie Generală, Doctor în Științe Medicale

Spitalul Clinic Sf. Maria din București

Centrul Medical de Diagnostic al Afecțiunilor Mamare Renașterea - București

 

1. Ce este cancerul de sân și cum se manifestă acesta în diferitele stadii pe care le are?

Cancerul de sân este o afecțiune gravă în care celulele neoplazice inițial sunt localizate și se dezvoltă în sân de unde pot disemina în întreg organismul determinând metastaze la nivelul plămânilor, oaselor, ficatului, creierului, glandelor suprarenale.

În stadiile precoce, boala este asimptomatică și de cele mai multe ori este o descoperire întâmplătoare sub forma unui nodul sau a unei zone îndurate la nivelul sânului, decelat prin autopalpare. Această anomalie depistată poate fi nedureroasă sau dureroasă, de consistență dură, fermă, sau moale.

Alte semne și simptome decelate pot fi apariția unei tumefacții parțiale sau totale la nivelul sânului, dureroasă sau nedureroasă, îngoșarea pielii și aspectul cojii de portocală, retracția tegumentară la nivelul unei porțiuni a sânului, cu apariția unei depresiuni, cu mobilitate și suplețe a pielii pierdută, tegumentul aparând fixat la o formațiune mamară mai profundă. Retracția mamelonului (mai ales unilaterală, dobândită), apariția unei secreții mamelonare sangvinolente, dezvoltarea în zona mamelonului a unei eroziuni sau cruste, pruriginoasă sau nu, sunt alte semne care pot sugera neoplasmul de sân.

Dezvoltarea unor noduli în zona axilară ce cresc în dimensiuni și devin fixați la țesuturile din jur poate fi semnul unui cancer de sân chiar în conditiile în care tumora la nivelul sânului nu este decelabilă.

O formă aparte din punct de vedere al manifestării și a gravității o reprezintă mastita carcinomatoasă sau cancerul de sân inflamator, în care tot sânul apare tumefiat, roșu, fierbinte, dureros, decelându-se sau nu o tumoră mamară ca atare, afecțiune cu un prognostic extrem de rezervat. Odată cu dezvoltarea locală a tumorii apar semnele de invazivitate locală: tumora voluminoasă evidenta la palpare ce deformează sânul, vegetantă sau ulcerând tegumentul, sângerândă, dureroasă.

Invazia limfaticelor tegumentelor mamare se traduce pe plan local prin apariția nodulilor de permeație ce apar ca niște noduli cutanați mamari ce pot ulcera la rândul lor.

Invazia peretelui toracic (coaste, stern) se reflectă pe plan fizic prin apariția și exacerbarea durerilor locale în timpul respirației, limitarea mișcărilor respiratorii și apariția semnelor ce indică suferința pulmonară, accentuate de prezența metastazelor pulmonare.

Invazia ganglionară axilară poate duce mai departe la invazia celorlate grupe ganglionare –supraclaviculare, laterocervicale cu apariția nodulilor ganglionari metastatici la acest nivel.

Progresia bolii și apariția bolii metastatice împrumută de fapt patologia creată de suferința organului afectat. Astfel, metastazele osoase se însoțesc de dureri osoase, fracturi pe os patologic. Metastazele hepatice se manifestă prin semnele insuficienței hepatice (dureri, icter, ascită). Invazia cerebrală duce la manifestări neurologice sau neurochirurgicale, afectarea pulmonară se însoțește de semnele insuficienței respiratorii. În stadiile avansate, semnele și simptomele sunt cele ale impregnării neoplazice care sunt comune pentru toate neoplaziile în stadiul final: inapetența, scădere ponderala importantă, cașexie, astenie, fatigabilitate, adinamie.

 

2. Care sunt principalii factori de risc/cauzele principale în apariția cancerului de sân?

 

Chiar dacă nu sunt cunoscute cu exactitate cauzele care duc la apariția cancerului de sân, cu exceptia condiționării genetice, există câțiva factori considerați de risc pentru apariția cancerului de sân. Aceștia sunt:

-Sexul feminin. Cancerul de sân este mult mai frecvent la sexul feminin, dar se poate întâlni și la bărbați;

-Vârsta. Riscul de a dezvolta cancer mamar creşte odată cu înaintarea în vârstă, 8 din 10 cazuri de cancer mamar apar la femeile de peste 50 de ani.

-Istoricul familial. Femeile care provin din familii în care rude apropiate (mama, bunica), au avut cancer de sân sau ovarian au un risc statistic mai mare cu aproape 50% decât celelalte femei pentru a dezvolta un cancer de sân.

-Factorul genetic. Există forme de cancer de sân ce se transmit genetic deși în majoritatea cazurilor nu este ereditar, iar această transmitere este dovedită prin apariția maladiei la membrii aceleiași familii, de exemplu la bunica, mama și fiica,  explicând apariția cancerului la vârste din ce in ce mai tinere. Studiie au demonstrat că genele BRCA1 şi BRCA 2 cresc riscul de dezvoltare a cancerului mamar şi ovarian și este posibil ca aceste gene să fie transmise de la părinte la copil.

-Femeile care au mai avut un cancer mamar sau ovarian în antecedente au un risc mai mare decât celelate femei pentru a dezvolta un al doilea cancer mamar.

 -Pacientele care au prezentat în antecedente patologie mamară de tipul hiperplaziei atipice ductale sau lobulare au un risc mai mare de a dezvolta neoplasme mamare.

-Hipersecreția de estrogeni este considerată factor de risc pentru cancerul de sân, hiperstimularea estrogenică având un rol în proliferarea tumorală. Durata mare de expunere la stimulul hormonal așa cum se întâmplă în cazul menarhăi (primul ciclu) precoce și în cazul menopauzei tardive, se consideră a avea risc crescut.

-Obezitatea și mai ales supraponderabilitatea în postmenopauza prezintă un risc crescut pentru apariția cancerului de sân, lucru explicat de producția crescută de hormoni estrogeni de către țesutul adipos.

-Anumite obiceiuri alimentare sunt incriminate în apariția cancerului de sân: consumul exagerat de alcool tare și dulciuri rafinate, fumatul, grăsimile animale.

-Riscul de a face un cancer de sân este crescut la femeile care au suferit radioterapie în scop medical sau lucrează în domeniu cu radiații.

-Femeile care au urmat terapie de substituție hormonală pentru menopauză instalată precoce sau terapii anticoncepționale hormonale timp îndelungat se asociază cu un risc crescut în producerea maladiei.

-Nașterea târzie, după vârsta de 40 ani și lipsa alăptării copilului la sân reprezintă de asemena, factori de risc.

 

3. De la ce vârstă trebuie să ne preocupe acest subiect, pe noi, femeile?

 

Ținând cont de faptul că vârsta de apariție a cancerului de sân a scăzut, iar gravitatea bolii a crescut odată cu scăderea vârstei, se recomandă imediat după vârsta de 20 ani (între 20 și 30 ani, mai ales la femeile cu factori de risc) efectuarea unei ecografii și a unui consult senologic, repetat la 2 ani.

După vârsta de 30 ani și până în 40 ani se recomandă efectuarea consultului senologic și a ecografiei mamare anual.

După vârsta de 40 ani se recomandă efectuarea primei mamografii care poate fi repetată anual în caz de existență a unei patologii mamare sau la 2 ani.

După vârsta de 50 ani se indică mamografia anuală, iar ecografia mamară de completare se recomandă indiferent de vârstă în toate cazurile în care țesutul mamar este dens.

 

4. Când vine vorba de cancer de sân, în România statisticile arată înfiorător - rata de supraviețuire sub media europeană, diagnosticare în stadiu avansat, etc. De ce credeți că este asa și ce s-ar putea face în această privință?

 

În Romania există, din păcate, o anumită delăsare, așa cum se întâmplă din păcate și în alte domenii, nu numai în cel medical. Se merge pe principiul că ”mie nu mi se poate întâmpla ce se i s-a întâmplat vecinului”.

Există de asemenea și o lipsă acută de educație medicală, care ar trebuie făcută încă din școală, cu ajutorul unor cadre medicale specializate.

Sănătatea, ca orice alt lucru valoros, trebuie promovată, nici o măsură de popularizare și promovare nu este exagerată, iar acest lucru trebuie făcut repetat și constant. Lipsa de informație și cultură medicală, neînțelegerea gravității bolii, poate și un anume fatalism în fața sorții caracteristic românului, îl fac pe acesta să găsească totdeauna o justificare legată de amânarea unui consult medical posibil salvator.

Ignorarea cu bună știință a unor semne de alarmă medicală care ar putea duce la un diagnostic precoce, negarea simptomelor, prioritizarea deficitară a problemelor, totdeauna existând o altă urgență, altă prioritate, altă grijă, constituie alți factori care duc la un diagnostic tardiv al bolii.

Grija zilei de mâine și problemele financiare de zi cu zi pot face ca multe potențiale paciente să amâne la nesfârșit consultația la medicul specialist, până când, din păcate, nu se mai poate face nimic, într-o boală în care depistarea precoce poate face diferența între viață sau moarte, în absența unor factori cerți de prevenire, protectivi, a maladiei.

Această prezentare tardivă la medic însoțită de o diagnosticare târzie a bolii, în faze avansate, când mijloacele terapeutice sunt limitate, duc la o supraviețuire scăzută și la o calitate a vieții redusă. Cred că o măsură care ar putea să îmbunătățească supraviețuirea și calitatea vieții acestor bolnave este depistarea precoce, în stadii în care, cu tratament corect, este posibilă vindecarea și învingerea acestei boli.

Depistarea precoce înseamnă un program coerent de screening, care să convingă femeile asupra necesității acestuia, înțelegând faptul că doar în cazul decelării la timp, există șanse reale de vindecare. Această popularizare a importanței screeningului și a depistării precoce a bolii trebuie făcută prin toate mijloacele: școala, mas-media, TV, locurile de muncă, rețele sociale, locuri publice, rețeaua medicală primară (medic de familie, ambulatorii), repetate periodic și insistent.   

 

5. În cazul unui diagnostic nefericit - care sunt cei mai importanți pași de urmat pentru a spori șansele de supraviețuire?


În cazul unui diagnostic nefericit, până la începerea tratamentului propriu-zis, pacienta trebuie ajutată prin consiliere, să-și accepte boala și să treacă peste implicațiile psihosociale pe care le presupun diagnosticul și boala. Consider că un rol important în această etapă îl are navigatorul de pacienți, pacientul trebuie să-și cunoască boala, să înțeleagă ce înseamnă tratamentul, ce implicații există, adaptat gradului său de boală.

De cele mai multe ori, rezultatul este confirmat printr-o biopsie urmată de un examen histopatologic și imunohistochimic, care certifică malignitatea. Cu acest diagnostic, ea trebuie să se prezinte de urgență la medicul specialist în chirurgia sânului. Înainte de începerea schemei de tratament pacientei i se va face un bilanț imagistic în scop de stadializare completă ce poate include tomografie computerizată torace, abdomen, pelvis, scintigrafie osoasă.

Cu acest rezultat pacienta se adresează unei echipe alcătuite din chirurg, oncolog, radioterapeut, stabilindu-se succesiunea etapelor de tratament: chirurgical de primă intenție, sau precedat de un tratament citostatic preoperator (neoadjuvant), sau tratament chirurgical urmat de tratament citostatic (adjuvant).

Pentru cazurile potențial curabile, intervenția chirurgicală are rolul determinant, celelalte tratamente (chimioterapic, radioterapic), având rolul de a consolida rezultatul intervenției chirurgicale. Pacienta trebuie să cunoască faptul că deși mastectomia este o intervenție mutilantă, există posibilitatea reconstrucției mamare imediate cu lambou muscular propriu sau proteză de silicon, sau tardiv, după terminarea tratamentului adjuvant (postoperator).

De asemenea există și posibilitatea unor intervenții chirurgicale conservatoare (ce pastrează o parte din sân) urmate de reconstrucție oncoplastică, iar cu tehnica detectării ganglionului santinelă, se poate evita limfodisecția axilară intempestivă în cazul ganglionilor axilari neinvadați, prevenindu-se complicațiile ce ar putea apărea după limfodisecție axilară (limfedemul de braț).

 

6. Care sunt cele mai eficiente metode de prevenție când vine vorba de cancerul de sân?

 

Referitor la metodele de prevenție pentru cancerul de sân, din păcate, nu există o metodă sigură și eficientă, poate cu excepția efortului fizic, pentru care există studii care au demonstrat scăderea incidenței cancerului de sân la femeile care desfășoară activitate fizică minim 60 minute săptămânal.

Se poate vorbi de existența unor factori protectivi, dar a căror eficiență nu a fost demonstrată:

-vârsta tânără la momentul primei naşteri;

-menopauza precoce înainte de 35 de ani;

-lactaţia prelungită și alăptarea la sân;

-consumul crescut de ulei de peşte şi fibre vegetale;

-consumul de fitoestrogeni (din plante) şi de produse din soia (boabe de soia). 


Mulțumim frumos pentru timpul și răspunsurile acordate!