30 de ani de COSMETIC PLANT: peste 140 de produse cosmetice proprii fabricate la Cluj, majoritatea cu ingrediente în premieră pentru piața locală
Cluj-Napoca, 14 iulie 2021
COSMETIC PLANT, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, aniversează trei decenii de la înființare. În tot acest timp, compania a comercializat peste 20 de milioane de produse și a investit peste 2,5 mil. Euro, înregistrând o dinamică de creștere medie a business-ului de 10% anual și un portofoliu de peste 140 de sortimente dezvoltate în propriile laboratoare din Cluj-Napoca. Prezente astăzi în cele mai mari lanțuri de retail, farmacii și magazine naturiste din țară, produsele COSMETIC PLANT au obținut 15 premii în cadrul unor competiții internaționale prestigioase din ultimii 9 ani, marcând și multiple premiere pe plan local prin prisma ingredientelor inovatoare folosite în rețete.
„Încă din primul an de activitate ne-am propus să ajutăm femeile să se descopere în profunzime și să se bucure de propria individualitate și suntem mândri că în cei 30 de ani de existență nu ne-am îndepărtat de la acest țel. Bineînțeles, procesul nu a fost unul imediat. După cum spune și sloganul nostru, embrace your nature se întâmplă în timp; puțin câte puțin, cu răbdare și cu produse de calitate. Așa cum se întâmplă lucrurile și în laborator. Experiența noastră de 30 de ani pe piața locală și succesul produselor COSMETIC PLANT ne demonstrează că femeile din România se regăsesc și se identifică cu această misiune și apreciază eforturile noastre depuse în cercetarea științifică și în inovație”, a declarat Dr. Susana Laszlo, Director General al COSMETIC PLANT.
Fondată în 1991, în Cluj-Napoca, de către Ileana Mester, farmacistă cu peste 20 de ani de experiență în cosmetologie, COSMETIC PLANT este în prezent unul dintre cei mai longevivi producători români de cosmetice. Pornind într-un mic atelier și cu numai 6 produse, în cei 30 de ani de activitate compania a ajuns la un portofoliu de peste 140 de produse proprii, dezvoltate după rețete originale. O mare parte din articole conțin ingrediente inovatoare ce au reprezentat o premieră pe piața cosmeticelor din România. Printre acestea se numără produsele ce au la bază Vitamina C Tetra liposolubilă, acidul hialuronic 4D, canabidiolul, Olea Vitae – ingredient premiat, uleiul de măsline ozonat și extract de bujor.
Peste 20 de milioane de produse vândute în cei 30 de ani: gălbenelele, cătina și măslinele, ingredientele vedetă ale portofoliului
În cei 30 de ani de activitate, COSMETIC PLANT a vândut peste 20 de milioane de produse. În ceea ce privește preferințele clientelor, în topul celor mai vândute produse se situează crema antirid cu gălbenele, crema vitaminizantă de zi cu ulei de cătină și măsline, crema de mâini cu gălbenele, crema de mâini cu ulei de cătină și crema pentru albire cu extract de lămâie. Și gamele cu vitamina C Tetra și Acid Hialuronic 4D se regăsesc pe lista preferințelor, acestea fiind și două dintre gamele ce conțin ingrediente inovatoare, lansate în premieră pe piața din România de către COSMETIC PLANT în 2018, respectiv 2019.
„Fiecare zi din cei 30 de ani de existență a fost dedicată naturaleții. Am încercat și, credem noi, am reușit, să potențăm inteligența plantelor prin știință, cercetare și inovație și să creăm produsele cu care astăzi ne mândrim și care ne-au adus recunoaștere internațională prin 15 premii obținute la cele mai prestigioase competiții de profil din lume”, a completat Susana Laszlo.
La nivel de business, compania COSMETIC PLANT a înregistrat în cei 30 de ani de activitate o dinamică de creștere medie a cifrei de afaceri de la an la an de 10% și profitabilitate constantă.
„Chiar dacă au existat provocări, mai ales cele privind penetrarea într-un sortiment cât mai extins în lanțurile de retail, am reușit să ne menținem constanți în rezultatele financiare pe care le-am obținut pe parcursul activității noastre. Un rol important l-au avut investițiile de cca. 2,5 milioane de euro pe care le-am direcționat către cercetare și producție, și pe care le vom continua și de acum înainte”, a concluzionat Susana Laszlo.
Despre COSMETIC PLANT
Cu o tradiție de 30 de ani, COSMETIC PLANT este unul dintre cei mai importanți producători de cosmetice din România. Compania a fost înființată în 1991 la Cluj-Napoca de către farmacista Ileana Mester, iar acum este condusă de fiica ei, Dr. Susana László.
În perioada 2012-2021, COSMETIC PLANT a urcat pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection, unde a obținut în total 15 premii internaționale.
Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Carrefour, Cora – România Hypermarche, Kaufland, DM DrogerieMarkt, Mega Image, Farmacia Tei și alte lanțuri de farmacii, Plafar și magazine naturiste din țară și în diverse farmacii independente.
În prezent, portofoliul COSMETIC PLANT include peste 140 produse ce se pot achiziționa și de pe magazinul online al producătorului – www.cosmeticplant.ro.