Cosmetic Plant, desemnată de Fashion Snoops New York printre expozantii de top la cel mai mare târg de cosmetice din lume
Cluj-Napoca, 11 aprilie 2016
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a participat, în perioada 18 – 21 martie, la cel mai mare târg de produse cosmetice din lume – Cosmoprof Bologna – fiind desemnată de către compania de cercetare de piaţă americană Fashion Snoops New York unul dintre expozanţii de top prezenţi la Bologna, din totalul de peste 2.500.
„Cosmoprof Bologna este cel mai mare târg destinat industriei de cosmetice din lume, iar Cosmetic Plant a participat în ultimii 15 ani la fiecare ediţie, ca vizitator sau expozant. Decizia de fi expozanţi a venit în contextul în care ne dorim o lărgire la exporturilor şi intrarea pe noi pieţe internaţionale”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.
Potrivit afirmaţiilor sale, în acest an Cosmetic Plant a prezentat în cadrul târgului patru dintre gamele companiei - BIOLIV, GreenStem, Lift UP şi Argan – şi a observat un interes ridicat al vizitatorilor prezenţi la târg pe parcursul celor patru zile. În plus, compania de cercetare de piaţă şi de setare a trendurilor în industria de lifestyle Fashion Snoops New York a desemnat Cosmetic Plant printre principalii expozanţi pe segmentul de skin-care din cadrul evenimentului.
Potrivit analizei realizate de compania newyorkeză, Cosmetic Plant a avut inspiraţia de a prezenta în cadrul târgului produse ce conţin ingrediente naturale care au rolul de a satisface cât mai multe dintre nevoile tenului.
De asemenea, Fashion Snoops New York a apreciat, în urma testării, atributele a trei dintre produsele prezentate la târg. Astfel, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a fost felicitată pentru mixul de ingrediente şi pentru proprietăţile sale de regenerare a tenului. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a fost analizată ca fiind un produs cu proprietăţi ridicate în menţinerea proceselor de recuperate naturale ale pielii, în timp ce Gelul Lift instant Lift UP a primit aprecieri pentru efectul imediat pe care îl are.
„După ce produsele noastre - Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING şi Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă – au fost premiate de către Monde Selection în cadrul World Quality Selections, aprecierea Fashion Snoops New York vine ca o confirmare în plus a calităţii produselor noastre. În plus, gama Lift UP a fost foarte bine primită la târg, fiind lăudată de către cei care ne-au vizitat standul pentru designul fresh, modern şi elegant, dar şi pentru ingredientele active ce le conţine”, a mai spus Susana Laszlo.
Aceasta a subliniat că, în 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obținut Trofeul Internațional al Înaltei Calități (International High Quality Trophy) și, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award, în timp ce Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a câștigat, în 2014 şi 2015, distincția Gold Award.
În ceea ce priveşte prezenţa la Cosmoprof Bologna, Cosmetic Plant a avut un stand situat în pavilionul României, prin implicarea Organizației Patronale a Industriei Cosmetice și Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului. În cele patru zile de eveniment, târgul a fost vizitat de peste 250.000 de persoane.
# # #
Despre Cosmetic Plant
Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România. Afacere de familie înființată în 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus în prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experiență de peste 20 de ani în cosmetologie, a crezut în puterea pe care natura o poate conferi științei și a mizat pe folosirea ingredientelor naturale în toate produsele sale.
Recunoscută și la nivel internaţional, Cosmetic Plant a urcat în ultimii 4 ani pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection. În 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obținut Trofeul Internațional al Înaltei Calități (International High Quality Trophy) și, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a câștigat, în 2014 şi 2015, distincția Gold Award.
Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Cora – România Hypermarche, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena și Remedium, Plafar și alte magazine naturiste din țară. Produsele companiei sunt prezente şi pe plan extern în țări precum Grecia, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Republica Moldova, Iordania, Liban, Austria şi Ungaria.
În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 100 de produse, împărțite în 14 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal (gălbenele, cătină, ulei de măsline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protecție solară, anticelulită, îngrijirea părului).
Acestea pot fi găsite atât în cadrul rețelelor enumerate mai sus, cât și pe magazinul online al producătorului: shop.cosmeticplant.ro.
# # #