Cosmetic Plant începe livrările către hipermarketurile Carrefour

2 august 2016

Cosmetic Plant îşi extinde prezenţa pe rafturile marilor lanţuri de retail de bunuri de larg consum şi anunţă startul livrărilor către hipermarketurile Carrefour din întreaga ţară.

 “Negocierile cu lanţul de retail franţuzesc Carrefour au demarat în urmă cu cca. 6 luni, iar începând cu această lună produsele noastre deja se găsesc pe rafturile celor 29 de magazine tip hipermarket din România, prezente în 18 dintre cele mai mari oraşe din ţară”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Potrivit afirmaţiilor sale, Cosmetic Plant va livra în total opt game din cele 14 pe care le produce în fabrica de la Cluj-Napoca. Astfel, cca. 25 de produse din gamele Cătină, Anticelulită, Bioliv, Me&Mom, Lift UP, Miere şi Lăptişor de Matcă, Argan, Q10 + Ceai verde sunt de acum disponibile în reţeaua de hipermarketuri Carrefour.

„Gamele noastre se vor putea găsi în magazine în raioanele de cosmetice, fiind poziţionate la raft în funcţie de structura deja existentă. Majoritatea produselor pe care le vom livra vor fi cele pentru îngrijirea tenului – cremele antirid, cele hidratante sau de ochi – cât şi produsele anticelulitice. De asemenea, vom livra şi emulsia antivergeturi din gama Me&Mom”, a mai completat Susana Laszlo.

Dincolo de cele 25 de produse pentru care deja s-au început livrările, Cosmetic Plant va actualiza gama existentă în magazinele Carrefour în funcţie de performanţa fiecărui produs şi de sezonalitate, dar şi în funcţie de lansările programate pentru viitor.

Impact în business – Afaceri de 1 milion de lei anual

Dincolo de oportunitatea oferită clienţilor de a ajunge mai uşor la produsele Cosmetic Plant, colaborarea cu retailerul Carrefour va avea un impact pozitiv şi în business-ul companiei. Astfel, lunar compania se aşteaptă la livrări de cca. 10.000 de produse, estimând că cele mai mari vânzări se vor realiza în locaţiile din Bucureşti.

„În total, estimam că vânzările Cosmetic Plant către hipermarketurile Carrefour vor fi de cca. 1 milion de lei anual, în prima fază a colaborării”, a subliniat Susana Laszlo.

Lanţul de hipermarketuri Carrefour completează lista partenerilor care vând produsele Cosmetic Plant, precum rețelele Auchan, Cora – România Hypermarche, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena și Remedia, diverse farmacii independente, Plafar și alte magazine naturiste din țară.

 

# # #

 Despre Cosmetic Plant

Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de produse cosmetice din România. Afacere de familie înființată în 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus în prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experiență de peste 20 de ani în cosmetologie, a crezut în puterea pe care natura o poate conferi științei și a mizat pe folosirea ingredientelor naturale în toate produsele sale.

Recunoscută și la nivel internaţional, Cosmetic Plant a urcat în ultimii 4 ani pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs internațional de calitate a produsului din lume organizat de către Monde Selection, Bruxelles. În 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obținut Trofeul Internațional al Înaltei Calități (International High Quality Trophy) și, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifiantă a câștigat, în 2014 şi 2015, distincția Gold Award.

Compania este prezentă la nivel național în rețelele Auchan, Cora – România Hypermarche, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena și Remedia, diverse farmacii independente, Plafar și alte magazine naturiste din țară. Produsele companiei sunt prezente şi pe plan extern în țări precum Republica Moldova, Ungaria, Iordania, Liban, Grecia, Portugalia, Spania, Franța, Cipru etc.

În prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 100 de produse, împărțite în 14 game sortimentale grupate în funcție de ingredientul activ principal (gălbenele, cătină, ulei de măsline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protecție solară, anticelulită, îngrijirea părului).

Acestea pot fi găsite atât în cadrul rețelelor enumerate mai sus, cât și pe magazinul online al producătorului: shop.cosmeticplant.ro.

# # #